Cabron devine „Lupu’ de pe maidan”

6 apr.    1.471     

Cabron

După ce a încurajat oamenii să iasă din mulțime și să își facă vocea auzită, Carbon revine cu un nou single la fel de puternic – „Lupu’ de pe maidan”, o colaborare cu Peter Pop.
 
Perserverent, înverșunat împotriva conformismului și mereu stăpân pe propriile convingeri, Cabron ne dă în cel mai recent single al său o „lecție” personală despre reușită. Acesta ne reamintește că depinde doar de noi să credem în ceea ce vrem și să găsim acea forță de neclintit care să ne ducă până la capătul drumului.
 
„Am scris < < Lupu’ de pe maidan > > pe baza a ceea ce viața m-a învățat până acum. Am înțeles că pentru a reuși, trebuie să știi foarte clar de la început ce îți dorești, să urmezi drumul pe care tu ti-l alegi, și să nu aștepți ca totul să cadă din cer. Tu ești responsabil pentru ceea ce obții sau nu obții. Viața este o călătorie în care trebuie să dai dovadă de rezistență, răbdare și perseverență.”, a declarat Cabron.
 
„Lupu’ de pe maidan”este o producție HaHaHa Production și Cat Music, muzica fiind compusă de către Maxim Chisaru, Constantin Bodea și Andrei Mihai, iar versurile sunt scrise chiar de către Cabron.
 
Piesa beneficiază și de un videoclip de imagine spectaculos, marca HaHaHa Video Production, în regia lui Iulian Moga.
 
Cabron este cunoscut pe scena hip hop din România încă din 1999, când înființa, împreună cu Shooby, trupa Codu’ Penal. De-a lungul timpului, stilul și mesajele transmise în piesele sale l-au recomandat ca fiind o voce importantă în această nișă muzicală.
 
În 2009, Cabron a intrat în echipa HaHaHa Production, alături de care a lansat mai multe single-uri, cele mai cunoscute fiind „Arată-le la toți”, o colaborare cu Pacha Man și Jazzy Jo, „Frunzele și iarba”, „Dă-o tare”, un featuring cu Smiley și Guess Who, sau „Vocea ta” cu Voltaj.
 


Tag-uri: Cabron, Cat Music, Hahaha Production, lansare, Lupu' de pe maidan, Peter Pop,



Similar

Baietii de la MAXIM te indeamn...

5.847      Maxim - Adu-ti aminte

Morandi revine cu un nou singl...

5.525      Morandi - Keep You Safe

Carla’s Dreams – ...

5.388      Carla's Dreams - Ne bucurăm în ciuda lor

Comentarii